Societatea de cultura Macedo-Romana

Comunicat de Presă al SCMR din 8 iunie 2016

ÎNFIINȚAREA ÎN ROMÂNIA A UNUI PARTID ETNIC „ARMÂN”


8 Jun 2016

Potrivit mass media din 4 iunie 2016, reprezentanți locali ai PSD s-au întâlnit la 2 iunie cu mai mulți lideri ai grupării makedonarmâne din Constanța, care promovează separatismul etnic și militează pentru transformarea aromânilor în minoritate națională în România, contrar argumentelor obiective filologice și istorice, ca și argumentului de drept că aromânii au putut imigra masiv în România în perioada interbelică în baza calității de etnici români declarată în scris și certificată de Societatea de Cultură Macedo-Română[1], precum și stipulațiilor din Taratul de la Craiova privind schimbul de populație din 1940 între România și Bulgaria, când aromânii au fost repatriați ca etnici români. Conform înregistrărilor video, în prezența conducerii Asociației „Comunitatea Armână din România” (ACAR), reprezentanții PSD s-au referit la faptul că președintele PSD a salutat înființarea unui „partid aromân” și au afirmat că sunt mandatați politic pentru a stabili un parteneriat între PSD și formațiunea respectivă. Societatea de Cultură Macedo-Română constată cu îngrijorare că prin astfel de gesturi politice escaladarea crizei aromâne în România atinge un nou nivel de gravitate. După demisia clasei politice de la imperativul național în chestiunea aromânească, redeschisă în anii 1990 sub influența unor factori externi și interni, și după legalizarea unei organizații care ar reprezenta un grup etnic ce nu există legal în România (aromânii rebotezați „armânji” sau „makedonarmânji”), s-a ajuns la o complicitate politică motivată de calcule mărunte, dar fatală pentru prezervarea comunităților de aromâni în teritoriile unde ei sunt autohtoni. Societatea de Cultură Macedo-Română atrage atenția tuturor instituțiilor cu competențe legale în materie, inclusiv Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că legalizarea, în orice variantă, a unei formațiuni cu substrat etnic „armân/aromân”, ar reprezenta, în fapt, o stratagemă de eludare a poziției oficiale a Guvernului României, ca și a Deciziilor nr. 383 din 25 ianuarie 2013  și nr. 2451 din 17 mai 2012 ale Secției de Contencios Administrativ și Fiscal din Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv Sentințele Civile nr. 3312 din 2 decembrie 2008 și nr. 5222 din 21 decembrie 2015 ale Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de respingere a cererii prin care reclamanta Asociaţia „Comunitatea Armână din România” cerea modificarea Art. 2 din H.G. nr. 589/2001, privind înfiinţarea Consiliului Minorităţilor Naţionale în sensul includerii în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând grupurilor etnice din România legal constituite la data de 27 septembrie 1992, necondiţionat de participarea acestora la alegerile parlamentare, precum şi la înscrierea sa în Consiliul Minorităţilor Naţionale – recunoașterea juridică a „armânilor” ca minoritate națională în România. În realitate, prin înființarea unui „partid armân/aromân” s-ar crea din nou premisele nedorite pentru legalizarea existenței în România a unei minorități naționale (makedon)armâne, de conivență și cu state de la sud de Dunăre interesate să refuze României calitatea de stat înrudit al aromânilor, odată cu legitimitatea susținerii de către țara noastră a drepturilor lor la identitate culturală, religioasă, lingvistică și etnică proprie. La fel de alarmantă este și inerția instituțiilor statului, în pofida semnalărilor repetate din partea organizațiilor aromânești, față de nocivitatea programului etnopolitic derulat pe teritoriul României pentru alienarea identității aromânilor în raport cu românitatea. S-a ajuns la situația complet ilogică în care Programul de guvernare prevede atribuții și îndatoriri ale unor departamente guvernamentale față de păstrarea identității aromânilor în teritoriile unde ei sunt autohtoni, în timp ce alte instituții ale statului contribuie financiar la proiecte ale separatismului etnic makedonarmân sau permit manifestarea politică a acestuia. La fel de ilogică este și situația a două organizații cu program separatist, dintre care una a suferit tratamentul juridic corespunzător în doar câteva luni de la inițiativa de înființare (Asociația „Comunitatea Moldovenilor din România” – ACMR, în anul 2007), iar alteia i s-a tolerat funcționarea timp de peste 11 ani de la declararea publică a programului separatist (Asociația „Comunitatea Armână din România”, prin Vrearea Armânjiloru, în 2005). În statutele ambelor organizații existau prevederi și referiri inacceptabile din perspectiva ordinii constituționale în România, în baza cărora procurorii au avut câștig de cauză în justiție, în speța ACMR. Politizarea dezbaterilor identitare aromânești în România ar angaja destinul acestei comunități pe un traseu ireversibil de confiscare de către reprezentanții unor grupuri de interese cu complicități politice. Efectele negative nu i-ar afecta doar pe aromâni, ci întreg ansamblul românității, în datele etnogenezei și istoriei sale, lipsind comunitățile aromâne din Balcani, supuse politicilor de asimilare, de singurul suport pe care se pot baza, statul român. Nota 1 [1] Prin Constituţia din anul 1923, în Regatul României nu era permisă colonizarea cu „populațiune de gintă străină”. În documentele emise de autoritățile de colonizare și de reprezentanții aromânilor, aceștia sunt denumiți „români macedoneni”, „frați de-ai noștri din Macedonia”, „români”, „români din Macedonia”, „coloniști din Macedonia”, în timp ce aromânii denumeau România „Țara-mumă”. Similar, grecii strămutați după 1923 din Asia Mică în Grecia, Turcii strămutați din Grecia în Turcia, sașii și șvabii plecați în Germania, evreii strămutați în Israel etc. nu sunt socotiți, în niciunul dintre cazuri, „minoritari” în patriile lor actuale.  

Categorie: