Societatea de cultura Macedo-Romana

Memoriul SCMR şi al altor organizaţii, din 20 Martie 2009

In atenţia: Comisiei pentru Politica Externă, Senatul României Comisiei pentru Cultura, Arte si Mijloace de Informare in Masa, Camera Deputatilor Comisiei Juridice, Disciplina si Imunitate, Camera Deputatilor


20 Mar 2009

Tendinta generala proliferata in spatiul european manifestat cu preponderenta in arealul balcanic, a incurajat deschiderea unor perspective distorsionate de abordare a problematicii aromane de catre organizatii neguvernamentale din tara noastra care vizeaza recunoasterea unei anumite calitati de etnie a aromanilor. In Romania, de ceva vreme, Asociatia Comunitatea Aromanilor din Romania (ACAR), solicita tot mai frecvent anumite “drepturi legitime” pentru “etnia aromana”, inexistenta  in Romania. Ne permitem sa afirmam ca este “inventata” in baza unor lucrari, documente  si studii  temeinice, lingvistice si  istorice, dar si a unor pozitii exprimate de Academia Romana (institutie care nu-si poate permite sa emita false ipoteze).  Astfel Academia Romana sustine ca aromanii apartin si ei romanitatii si fac parte din trupul romanitatii orientale  ca si romanii din spatiul dacic. Distanta si separarea lor  prin alte etnii, de trupul principal al romanitatii a dus la formarea dialectului aroman ca dialect  al limbii romane. Academia Romana nu poate fi de acord cu recunoasterea unei ramuri a romanitatii  ca minoritate nationala. Conform  specialistilor in lingvistica de la Academia Romana, ”Aromanii nord si sud dunareni sunt romani, cu specificul lor dialectal, flocloric si etnografic. Asadar nu exista temei stiintific in baza caruia, pe teritoriul Romaniei, aromana sa fie considerata  limba materna  si prin urmare, populatia care o vorbeste sa invete in acest dialect”. Specialistii  si cercetatorii in istoria limbii romane si in dialectologie (acad, Marius Sala spre exemplu) nu accepta caracterizarea  aromanei ca limba  diferita de limba romana, ci in mod argumentat o situeaza in  cadrul dialectelor limbii romane. Din punct de vedere istoric, aromanii sunt considerati de lingvistii  romani ca fiind o ramura  sudica a poporului roman, despartita de trunchiul principal, aflat pe teritoriul Daciei istorice, in urma navalirii populatiilor migratoare. Istoriografia romaneasca  considera ca  limba si poporul roman s-au format in spatiul aflat la nord si sud de Dunare, pe arealul Romanitatii orientale. De altfel aromanii  au fost primii romani amintiti in istorie de cronicarii bizantini, in secolul al X-lea. In nordul si in sudul Peninsulei Balcanice se vorbeau si se vorbesc si astazi patru dialecte infratite: daco-roman, la nord si de-a lungul Dunarii, de o parte si de alta a fluviului, apoi cel aroman, cel megleno-roman si cel istro-roman (dialectul aroman purtand si denumirea de macedoroman). De asemenea, personalitati marcante aromane si-au exprimat acelasi punct de vedere, spre exemplu, Ion Caramitru, presedintele Societatii de Cultura Macedo-Romana, infiintata in 1878, organizatie care a contribuit decisiv la lupta pentru sustinerea identitatii, culturii si a aromanilor in Peninsula Balcanica, sprijinind material si administrativ organizarea scolilor si bisericilor romanesti pentru aromani din  Peninsula Balcanica. Se poate observa, consultand o serie de articole aparute in presa din ultimii ani, inclusiv a celor care abordeaza sarbatorirea unei asa-zise zile nationale a unui “popor aroman”, ca reprezentantii ACAR (Florentina Costea, secretar general, Mariana Bara, vicepresedinte, etc) pluseaza, afirmand ca vorbesc in numele a 6000 de aromani, si ca vointa acestora este sa devina minoritate. Mai mult, ACAR a proclamat, unilateral, fara a consulta celelalte asociatii ale aromanilor, ca “etnia aromana” exista de jure. In baza unei asa-zis proclamate minoritati aromane, aceiasi reprezentanti au solicitat, in numeroase randuri, institutiilor publice romanesti, dar si institutiilor internationale, ca aromanii sa fie socotiti “etnie”, parte a “poporului aroman” din Balcani care, in fapt, nu exista. In statele balcanice existaa comunitati de aromani care au fost coplesite de curentul panelenist al Marii-Idei, iar dupa 1913 au fost supuse asimilarii fortate de autoritatile statelor balcanice. Ei apartin totusi ramurii sudice a romanitatii, vorbind un dialect al limbii romane. Ne putem intreba de ce totusi ACAR nu se adreseaza unor foruri internationale pentru ca aromanii sa fie recunoscuti ca minoritate in tari precum Bulgaria si Grecia? Dl. Ion Caramitru, presedintele Societatii de Cultura Macedo- Romana referindu-se la promovarea inventatei “minoritati aromane” cu ocazia unor manifestari publice organizate de ACAR, reclama, intr-un comunicat remis presei in mai 2007, ca “La mijloc este un interes material si politic venit din afara. Pe linga faptul ca este neconstitutional, mai este si manipulator. Ei sunt un ONG constituit acum trei-patru ani si vin acum sa rescrie istoria”, (“Cotidianul” din 22 Mai 2007) Cu toate ca Academia Romana, ca de altfel si alte institutii, s-a pronuntat printr-un amplu Comunicat inca din iunie 2005 cu privire la inventata minoritate aromana, subliniind ca, in raport cu documentele stiintifice (istorice si lingvistice) acestia sunt, de fapt, ramura sud-dunareana a poporului roman, demersurile ACAR au continuat. Intr-un interviu, dl.  Stelian Damov care se pare ca a ocupat o functie importantaa in  conducerea ACAR, afirma  ca “in Romania orice aroman este discriminat”, iar dl Costica Canacheu, liderul acestei asociatii, considera ca “situatia aromanilor din Romania este critica”. Poate ca, in calitatea sa de membru al unui for legislativ, dl. Costica Canacheu ar fi trebuit sa stie ca pentru a se putea prezerva dialectul, cultura si traditiile aromanilor, intr-un cadru institutionalizat, ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii a  aprobat prin Ordinul nr. 1513/13.07.2007, predarea in dialect aroman a programei de curs optional “Cultura si traditii aromane”. In aceiasi directie a fost elaborata si Metodologia aferenta. Asemenea declaratii ale unor persoane bine situate ne pot suscita o oarecare nedumerire pentru ca declaratiile lor ar putea fi considerate false daca, fata de cele relatate, ne gandim si ca statul roman acorda burse studentilor de origine aromana   proveniti din tari precum Macedonia, Bulgaria, Albania, ca si pentru cei de origine romana din Republica Moldova. Nu stim cum au ajuns unii lideri ai ACAR la concluzia ca “aromanii din Romania sunt discriminati”, dar observam ca militeaza permanent pentru a obtine “drepturi legitime” pentru aromani, scop pentru care au socotit ca trebuie sa devina etnie. Ca justificare, acestia sustin ca doar astfel (ca minoritari in propria lor tara) “limba” (care e de fapt dialect) aromana si promovarea traditiilor si culturii aromane (care au un specific etnologic sud-dunarean) pot fi conservate. Nu negam dreptul unor reprezentanti ai aromanilor grupati intr-un ONG de a petitiona, dar ne putem gandi ca orice document, mai ales cand este redactat de persoane situate intr-o anumita ierarhie si care, in plus ocupa si functii importante in Comisia de Aparare din Parlamentul Romaniei, trebuie sa rezulte  dintr-o realitate sociala, stiintifica, culturala si juridica. Totusi, asemenea personalitati, care sa zicem ca ar reprezenta 6000 de persoane, nu pot hotari in numele a celor 200.000 de aromani din Romania si nu se pot juca cu soarta natiunilor, inventand popoare si etnii, in spatiul sud-est european. Il avem pe Vladimir Voronin in Basarabia, care zilnic agita spectrul revizionist al Moldovei Mari locuite de un asa-zis popor moldovean, crezand ca face impresie buna la Moscova. Ideile acestea il au la origine pe Stalin, nu le-a inventat Voronin. Trebuie sa facem si un demers istoric si sa reanalizam situatia aromanilor care au venit in Romania din cele mai vechi timpuri, considerandu-se si declarandu-se romani, bazandu-ne pe miile  de documente aflate in Arhivele Nationale si in Arhivele Diplomatice ale MAE. Cele mai multe dintre ele sunt deja publicate. In Austro-Ungaria a existat o comunitate importanta de aromani care s-au considerat, de asemenea, romani. Evocam doar doi reprezentanti ai acestora: Emanoil Gojdu si Andrei Saguna. Dupa 1864, statul roman a luptat pentru drepturile aromanilor din Imperiul Otoman, unde au fost finantate peste 100 de scoli si zeci de biserici. Dupa 1913, cand aromanii au fost impartiti intre mai multe state balcanice, dar mai ales dupa 1921, cand grecii au pierdut razboiul in Asia Mica si 1,7 milioane de greci au fost nevoiti sa se refugieze in Grecia, aromanii, considerandu-se romani, s-au gandit ca pot solicita statului roman  sa fie colonizati in Patria lor. In urma numeroaselor demersuri din anii 1923-1925, care au avut in plan central pe delegatii Steriu Hagigogu, Vasile Musi, Constantin Noe, Gh. Celea si Dumitru Kehaia, Guvernul roman, a aprobat ca macedo-romanii (aromani si megleno-romani), romanii macedoneni cum sunt trecuti in actele colonizarii, sa poata veni, centralizat, in tara, in Cadrilater. Cei care au cerut colonizarea se considerau ramura a poporului roman si iubeau cu sinceritate Romania, ceea ce reiese din declaratiile delegatiilor din Congresele Nationale tinute in privinta emigrarii din Veria (1924) si Salonic (1925), dar si din fisele colonistilor aflate la Arhivele Nationale. Trebuie mentionat ca, legea fundamentala, Constitutia din 1923, ca si cea de astazi, prevedea ca nu se pot face colonizari pe teritoriul Romaniei cu persoane apartinand unor ginti straine. Ceea ce nu era cazul aromanilor, carora nu li s-a pus niciodata la indoiala, din partea autoritatilor romane, apartenenta la romanitate, ei insisi declarindu-se raspicat ca fiind romani. Colonizarile s-au facut, conform Jurnalului Consiliului de Ministri, nr. 1698/13 iunie 1925, prevazandu-se obtinerea de catre colonisti a cetateniei romane si acordarea de loturi de pamant (15 ha in zona de granita, 10 ha in interiorul judetelor), 50 arii de izlaz si 2000 mp loc de casa, pentru fiecare colonist, cap de familie. Cu fiecare roman macedonean se alcatuia un tabel de colonist in care erau trecute toate persoanele din familie, inclusiv copiii minori. Peste 5000 de familii de macedo-romani (aproximativ 25000 de persoane) au fost colonizate in acest mod in Cadrilater. Fatidicul an 1940, cand  Bulgaria revizionista a dorit rezolvarea diferendului teritorial prin cedarea  a doua judete ale Dobrogei de Sud a dus la schimbari dramatice in soarta romanilor din Cadrilater. In fata amenittarii cu un dictat in privinta Transilvaniei, la 7 septembrie 1940, Guvernul roman a ajuns la o intelegere cu cel bulgar, rezultatul fiind Tratatul de la Craiova. Acest document a prevazut cedarea Cadrilaterului, iar la dorinta expresa a Guvernului roman, prin art. III, schimbul obligatoriu de populatie, intr-un interval de 3 luni, intre “resortisanti romani de origine etnica bulgara din jud. Tulcea si Constanta, si resortisantii romani de origine etnica romana (aromana) din jud. Durostor si Caliacra”, precum si imigrarea facultativa, in termen de un an, intre cele doua grupe de populatie. In acest fel, 130.000 de romani au trecut in Dobrogea de Nord, de aici plecand 70.000 de bulgari. Dupa 1990 s-a dezbatut si s-a adoptat legea 9/1998, care prevede despagubiri pentru cetatenii romani care au facut obiectul art. III din Tratatul de la Craiova. Astfel, pentru cei care nu au primit despagubiri conform proprietatilor detinute in Cadrilater, le-au fost  calculate aceste diferente pentru terenuri, culturi neculese, anexe gospodaresti s.a.. Pe buna dreptate consideram ca acestor oameni li se face o reparatie istorica. Daca facem un exercitiu de memorie si prin absurd am aprecia ca aromanii ar fi etnie “de jure”, cum afirma conducerea ACAR, acestia, logic, n-ar fi ajuns in Cadrilater, nu s-ar fi transferat in Dobrogea de Nord, iar legea 9/1998 nu s-ar fi putut aplica si pentru ei, pentru ca n-ar fi intrat in prevederile art. III din Tratatul de la Craiova. Cum aromanii intodeauna s-au simtit romani, la colonizare, la stramutarea din 1940, dar si astazi, nimeni nepunandu-le la indoiala romanitatea, ei au venit in patria lor, s-au stramutat in 1940 din Cadrilater si intra in prevederile legii primind despagubiri. Subsecvent unei tendinte generale manifestate in tarile balcanice, fenomenul surprinde, totusi, prin virulenta cu care se exprima in spatiul romanesc in conditiile in care documentele istorice demonstreaza, argumentat, originea comuna a romanilor si aromanilor. Scriem aceste randuri pentru a arata ce probleme ar putea sa apara cand, urmarindu-se probabil anumite interese marunte de grup, aromanii ar fi declarati, prin absurd, minoritate in Romania, deci ar fi altceva decat romani. Se poate intampla ca, intr-o asemenea situatie, legea 9/1998 sa nu poata fi aplicata aromanilor si, mai mult, proprietatile dobandite in baza acestei legi sa trebuiasca sa fie restituite statului roman. Aromanii, credem noi, ar trebui sa fie, totusi, informati de catre conducerea ACAR ca demersurile privind transformarea in minoritate ar putea, socotim prin absurd ca acest demers s-ar concretiza, sa  aduca majoritatii unele prejudicii privind precedentele acte semnate de inaintasii lor in  calitate de romani. Nu poti declara ca esti roman cand primesti despagubiri si, in acelasi timp, sa te consideri “discriminat” si sa soliciti bani, de asta data ca minoritar. Esti roman cand primesti despagubiri, dar te consideri discriminat si soliciti bani, ca minoritar, in acelasi timp. Haideti sa ii convocam pe cei 6000 de aromani la o intalnire si sa discutam cu argumentele fiecarei parti pe masa, toti reprezentantii domeniilor: istorici, lingvisti, dialectologi, etnologi, sociologi. Si in final sa vedem la ce concluzii ajungem. Ramane, deci, surprinzatoare efervescenta unor organizatii radicale (ACAR si nu in ultimul rand Sutsata Culturala Armana) a aromanilor din Romania care, nutrind satisfacerea unor interese de grup in detrimentul celor nationale printr-o nota de presiune exercitata asupra autoritatilor si nu in ultimul rand asupra unor foruri europene, vor sa realizeze acest deziderat pe care-l prezinta ca fiind „european”. A schimba istoria poporului roman in interes personal (sau, am putea sa ne gandim ca, probabil, si in interesul altor state balcanice) este totuna cu o reconceptualizare a romanismului, a specificitatii noastre. Este o logica elementara care, totusi, de ceva vreme a devenit subiectul unor abordari complexe, in scopul realizarii unor interese exprimate in spatele carora se regasesc aceleasi interese de grup (sau, poate si externe). Nu pentru a schimba istoria, insa pentru a face cate ceva pentru viitor, ceea ce inseamna a ne opune detractarii, proliferarii unor argumente pseudostiintifice care sa afecteze specificitatea si integritatea noastra, fapt care nu ar trebui sa ramana o aspiratie frumos teoretizata, ci mai degraba o datorie a noastra, a celor care trebuie sa apere valorile nationale. In virtutea celor exprimate, Societatea de Cultura MacedoRomana si Centrul  Pentru  Studierea   Romanilor de Pretutindeni care s-a infiintat in cadrul Bibliotetii Municipale  „Mihail Sadoveanu” afirma  din nou, si  in acord  cu documentele istorice reiteram ca aromanii nu pot fi considerati  minoritate in Romania, fiind ramura sud-dunareana a poporului roman; si  limba aromana un dialect al limbii romane. Atragem atentia pe aceasta cale legislativului ca ar trebui realizata o abordare in consens cu istoria si interesele statului roman pentru ca aromanii sa fie inclusi in categoria patrimoniului imaterial. Consideram ca problema in discutie nu trebuie privita emotional si ca ar fi necesar sa se aduca la cunostinta ca o eventuala declarare a aromanilor din Romania ca minoritate ar prejudicia iremediabil legaturile statului roman cu comunitatile etnice romanesti de origine aromana din Bulgaria, Macedonia, Grecia, Albania, state balcanice unde regasim un mare numar de aromani. In final ne intrebam de ce un nou infiintat Consiliu al Aromanilor din Balcani (la originea infiintarii acestuia s-ar afla Comunitatea Aromanilor din Romania, prin reprezentantul sau Canacheu Costica) incearca sa obtina statut de minoritate pentru aromanii din Romania si nu pentru cei din Grecia sau Bulgaria? Centrul de Studii Pentru Romanii de Pretutindeni    Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni      Societatea de Cultura Macedo-Romana  Centrul European de Studii in Probleme Etnice Biblioteca Metropolitana Bucuresti  

Categorie: